Luni, se implinesc 160 de ani de la nasterea lui I.L. Caragiale, figura emblematica pentru cultura romaneasca si unul dintre cei mai importanti scriitori si dramaturgi romani. Noul logo al Google Romania prezinta un bust al scriitorului roman, realizat in grafica. Totodata, in noul logo, bustul lui Caragiale este suprapus peste cuvantul “Google”, care apare ca si cum ar fi caligrafiat cu penita. De asemenea, grafica omagiala include si o scrisoare, care iese partial din chenarul logoului, aluzie la “O scrisoare pierduta” a lui I.L. Caragiale.
Motorul de cautare Google alege rar sa omagieze o personalitate din Romania, modificandu-si logoul in acest sens. In 2011, Google l-a mai omagiat pe sculptorul roman Constantin Brancusi. Astfel, pe 19 februarie, Google a celebrat 135 de ani de la nasterea lui Constantin Brancusi, noul logo fiind alcatuit din imagini ale unor lucrari realizate de celebrul sculptor, printre care “Domnisoara Pogany” si “Sarutul”. De asemenea, pe 19 august 2011, Google l-a omagiat pe George Enescu, la 130 de ani de la nasterea compozitorului roman. Logoul de atunci l-a prezentat pe compozitorul roman in timp ce canta la vioara, iar peste cuvantul “Google” a aparut un portativ cu note muzicale.
Viata lui I.L. Caragiale
Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852 in satul Haimanale, astazi satul I. L. Caragiale, din judetul Dambovita, si a decedat pe 9 iunie 1912, la Berlin. I.L. Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman, de origine greaca. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost ales membru post-mortem al Academiei Romane.
Ion Luca Caragiale cu fiul sau
Potrivit biografiei sale postate pe site-ul CIMEC – Institutul de Memorie Culturala, o institutie din subordinea Ministerului Culturii, intre 1868 si 1870 I.L. Caragiale frecventeaza cursurile Conservatorului de arta dramatica din Bucuresti, clasa de declamatie si mimica, avandu-l ca profesor pe unchiul sau, dramaturgul Costache Caragiali. In 1870 renunta la postul de copist pe care il ocupa la Tribunalul Prahova si se angajeaza ca al doilea sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti. In aceasta perioada, incepe sa publice in gazetele politice si umoristice de orientare liberala, Ghimpele, Telegraful, Asmodeu, si este girant responsabil la Alegatorul liber (1875 – 1876) sau corector la Unirea democratica (1876 – 1877).
Intre 1877 si 1881, colaboreaza cu articole, reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al junimistilor, Timpul, si tot acum frecventeaza sedintele Junimii, in revista careia isi va publica, alaturi de M. Eminescu si I. Creanga, principalele piese de teatru (“O noapte furtunoasa”, 1879; “Conul Leonida fata cu Reactiunea”, 1880; “O scrisoare pierduta”, 1885; “D’ale carnavalului”, 1885; “Napasta”, 1890). In 1879 face prima calatorie in strainatate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. In 1881 este revizor scolar in districtele Suceava si Neamt, de unde se muta, la cerere, in 1882, in circumscriptia Arges-Valcea.
Ca functionar la Regia Monopolurilor, in 1884, o cunoaste pe Maria Constantinescu. Din aceasta legatura se va naste Mateiu I. Caragiale. In stagiunea 1888/1889, Caragiale este director general al teatrelor, calitate in care se ilustreaza, in ciuda sicanelor sistematice, ca un foarte exigent regizor si organizator. In anul 1889 se casatoreste cu fiica arhitectului Gaetano Burelly, Alexandrina.
Tot in cursul anului 1889, apare la Editura Socec primul volum al lui Caragiale, “Teatru”, prefatat de Titu Maiorescu, prin studiul sau din 1885, “Comediile d-lui I. L. Caragiale”. Urmeaza mai multe volume, brosuri si pliante, care, impreuna cu “Calendarul Claponului” (1878), “Calendarul Moftului roman” (1902) si cu principalele gazete editate de Caragiale, singur sau in colaborare (Claponul, 1877; Natiunea romana, 1877; Bobarnacul, 1878 -1879; Moftul roman, 1893; 1901 – 1902; Vatra, 1884 – 1903), alcatuiesc cea mai complexa oferta facuta de un scriitor clasic roman circuitelor de difuzare literara si publicului.
In ciuda acestei activitati prodigioase, care ar fi trebuit sa-l consacre inca din timpul vietii, lui Caragiale i s-a refuzat sistematic acreditarea sociala sau culturala, asa incat, dupa un sir de deceptii care culmineaza cu scandalosul proces al plagiatului (1901 – 1902), inventat de obscurul scriitor Caion, si dupa cateva proiecte nerealizate de a se muta la Sibiu (1891), la Brasov (1892) sau la Cluj (1904), scriitorul se stabileste cu familia la Berlin, in primavara anului 1905.
De la Berlin, unde continua sa scrie, imbogatind literatura romana cu cateva din capodoperele ei narative (“Kir Ianulea”, “Calul Dracului”), Caragiale surprinde pe toata lumea, facand cea mai completa si mai radicala analiza politica a momentului, in studiul “1907″. Din primavara pana-n toamna, publicat partial si in revista vieneza Die Zeit.
In anul 1912 refuza sa participe la festivitatile organizate in tara cu prilejul implinirii varstei de 60 de ani. Moare la Berlin in acelasi an, in noaptea de 8 spre 9 iunie. Este inmormantat, provizoriu, intr-un cimitir protestant. In toamna lui 1912 sicriul cu ramasitele sale este adus in tara si inmormantat la cimitirul Bellu.Anul 2012 este declarat Anul Caragiale, prilej cu care institutiile de cultura din Romania vor organiza mai multe evenimente dedicate cunoscutului scriitor.
