marți, 8 noiembrie 2011
8 noiembrie- Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril
Arhanghelii din calendarul bisericesc ortodox sunt conducatorii cetelor de ingeri si sunt reprezentati cu aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei asupra raului. Mai mult decat atat, ei sunt calauzele sufletelor celor adormiti in drumul lor spre Rai.
De Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sunt strict interzise indeletnicirile casnice, cine nu se spune acestei reguli fiind sortit sa aiba parte de mare chin inaintea mortii.
Potrivit credintei, Arhanghelul Gavriil este cel care, trimis de Dumnezeu, i-a dat de veste Fecioarei Maria de taina intruparii Domnului si tot el a adus lui Ioachim si Ana vestea zamislirii Maicii Domnului.
In ceea ce-l priveste pe Arhanghelul Mihail, acesta, se spune, ca poarta cheile Raiului, este un vrednic luptator impotriva diavolului si vegheaza la capataiul celor bolnavi. Daca acestora le este scris sa moara, Arhanghelul Mihail sta la capul lor, in partea dreapta. Se crede ca in stanga sta diavolul, gata sa insface sufletul celui care trece in nefiinta, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la aceasta, retezandu-i Necuratului capul cu sabia. Incaperea, se spune ca se umple de sange, motiv pentru care totul trebuie spalat si curatat in camera respectiva. Daca bolnavilor le este dat sa traiasca, atunci Mihai sta la picioarele lor.
Pentru ca atat Sfantul Mihail, cat si Sfantul Gavriil sunt vazuti ca pazitori ai oamenilor de la nastere pana la moarte, in credinta populara se spune ca ziua de 8 noiembrie este cea mai nimerita pentru a aprinde o lumanare, pentru a fi calauzit spre Rai in viata de Apoi. Aceasta, pentru ca, potrivit folclorului, cei doi sfinti participa si la Judecata de Apoi.
De asemenea, in credintele populare Sfantul Mihail este si protectorul Lunii si al Soarelui si ca ori de cate ori diavolii incearca sa le fure de pe cer (eclipse), nu ezita sa se lupte cu ei.
Ziua de 8 noiembrie este totodata un hotar intre toamna si iarna. Oamenii din popor cred ca Marmareau, sotia lui Scaraotchi vrea cu orice pret ca iarna sa se abata imediat asupra oamenilor, insa Mihail are rolul de opri venirea brusca a anotimpului rece.
Totodata, Arhanghelii sunt considerati in regiunile de munte drept ocrotitori ai oilor, asa ca in aceasta zi, se face o turta din faina de porumb, simbol al fertilitatii. Daca turta cade cu fata in sus, atunci ciobanii vor avea parte de miei, daca ea cade cu fata in jos, atunci inseamna ca oile vor fi sterpe.
LA MULŢI ANI!
De ziua Soborului Arhanghelului Gabriel, Arhangheluilui Mihail si Arhanghelului Rafael, Dumnezeu si ingerii sa va fie alaturi si lumina sa va calauzeasca pasii si sufletul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sa fie Tabla mea mosiero-burgheza in metoc femei Luna Frasinei de Croitor Loyol, 1982-vesnic 3%[10] vesnic.
RăspundețiȘtergereSa spuna Militia sa arate COR-ul si Insigna mea vesnic[3 sate]..cu Participatii Percitoru Jupuitu vesnic si etern[masa casa tot vesnic]bis.adv 7 vesnic.
RăspundețiȘtergereSa fie tabla mea euro/lei romanesti exchange bara laser computer ord.zilei BNR in OLTENIA /CAN.MEHADIA 1982-vesnic coana Mag.Rad [Tribunal vesnic sarpe folcloric].
RăspundețiȘtergereSemnam UE Scotia parintii eu bunicii si trei soti 2 copii, 1500-etern si vesnic.
RăspundețiȘtergereSemnam la Colectiv tot ORDINUL sa stie reteaa si cibernetica mea etern si vesnic 1500-vesnic.
RăspundețiȘtergere